Plant your brand

Aseara Ogilvy Romania a lansat Ogilvy Earth, o noua specializare, unica pe piata locala de comunicare, cu scopul de a sustine companiile din Romania in dezvoltarea unei viziuni sustenabile (a se citi de dezvoltare durabila, “sustenabil” nu exista in romana, deocamdata)de business si a unor programe de comunicare orientate catre viitor.

Mi s-a parut o initiativa salutara, desi multe companii incearca sa faca CSR prin mediu, prin ecologie. Ceea ce mi s-a parut deosebit la ei este faptul ca au un concept numit The Lab alcatuit din personalitati romane ce pot avea un cuvant de spus in acest domeniu, ce recomanda acest tip de angajament.

La final, am primit un ficus verde si frumos de care ar fi dragut sa avem grija acasa.

Zilele acestea am mai participat la interviurile de grup de la ASER, unde o data cu fiecare interviu, cu fiecare echipa de oameni pe care ii vedem, invatam cate ceva de la ei, prin ei, cu ajutorul lor.

Ceea ce mi se pare magic la recrutarile ASER este faptul ca poti sa iti dai seama, sa te autotestezi cat de bine poti interpreta grimase, atitudini, zambete, gesturi, idei, propuneri. Raspunsul nu il primesti pe loc, ci in timp sau, uneori, niciodata.

Ceea ce am facut anul trecut, am sa fac si anul acesta.

Anul trecut am ales, mai mult in subconstient, cateva persoane care mi s-au parut interesante. Acum, dupa un an, dupa ce am urmarit modul in care au crescut in ASER sau poate nu, modul in care au relationat cu ceilalti sau poate nu, pot sa imi dau seama daca modul in care percep oamenii este relevant sau nu.

In fiecare an, ASER creste cativa ficusi, ca cei daruiti de Ogilvy.

Prin grija, prietenie, bucurie, deschidere, dar si traininguri, workshopuri, proiecte, ASER hraneste o mana de oameni care mai departe ajung sa creasca mai departe si alte plantute.

Si suntem mandri de asta.:)

ASER ….Un tren ce duce departe

Fiecare dintre noi are in mod inerent tot ce-i trebuie pentru a-si atinge scopurile si a-si implini visurile.
Ceea ce ne lipseste este instruirea, cunoasterea si intelepciunea de a folosi ceea ce avem deja.
(Mark Twain)

Sub auspiciile acestui citat atat de corect, de real incep prin a scrie:

Astazi am facut multe lucruri.

Unul dintre cele mai importante dintre ele este ca am avut sansa sa admir, sa ma bucur, sa apreciez si sa stau alaturi de niste oameni geniali. Am mai scris despre ei, dar asta nu inseamna ca nu am dreptul sa scriu din nou, de ori de cate ori e nevoie, de ori de cate ori simt ca merita.

Azi am avut sansa de a vedea rezultatele muncii alaturi de echipa ASER de anul trecut. Am avut sansa de a vedea o sala plina cu peste 100 de studenti dornici sa ne insoteasca in calatorie, 20 care reprezinta acum ASER si inca atatia Alumni ai ASER.

Forta, entuziasmul, prietenia si mai ales pasiunea pentru voluntariat s-au simtit atat de bine in sala, incat era foarte cald si la propriu.

Ma tot gandeam aseara cum va fi, ce va fi, cum voi putea ajuta ASER pentru a ajunge la o noua treapta, pentru a creste si mai mult, pentru a deveni si mai mult decat este acum. Cred ca bucuria si sinceritatea din discursul fiecaruia au fost indeajuns de puternice pentru a depasi bariere de timiditate, de teama de viitor, de lipsa de incredere in propria persoana, de iesire din spatiul personal de confort.

Ceea ce mi-a placut foarte mult este ca alaturi de noi au fost si cei de la BRD, care au inmanat bursa BRD unui membru ASER. M-am bucurat tare ca bursa aceasta exista asa cum m-am bucurat si anul trecut. Am fost tare mandra cand, la finalul prezentarii, am simtit ca anul trecut a meritat. M-am uitat in jur: erau atatea fete implinite, atatia oameni deosebiti, atata apropiere si multumire. A meritat zeci de nopti nedormite, a meritat discutii cu parintii, a meritat discutiile dintre noi, a meritat pentru ca am fost acolo. ASER deja a ajuns pentru mine prea departe. Nu mai e ceva profesional, ci e ceva extrem de personal. ASER e o parte din mine, ce imi va fi draga oricand.

Mai jos e scurtul meu discurs:

Astazi am trecut prin multe. Am expus particica cea mai importanta, cea mai relevanta, care imi va ramane in suflet si peste 10 ani, si peste 100 de ani.

Dar astazi am trait: am zambit, m-am impacat cu o idee, am urat, am iubit, am tresarit, am plans, am ras cu forta, am vazut un film, am vorbit cu oameni geniali, dar si cu oameni la o distanta extrem de mare de cei geniali, am facut o propunere cu drag, m-am bucurat si asta in ultimele 12 ore. Si chestia asta e pe bune.

Tu ce ai facut azi?

O calatorie de 11 ani si jumatate

Astazi am fost la festivitatea de deschidere a noului an universitar. Nu am fost din placerea exclusiva de a asculta probabil aceleasi discursuri despre cat de buna este facultatea noastra, oricare ar fi ea, ci pentru a fi alaturi de niste persoane care reprezinta un loc drag mie: ASER.

Prin multimea de boboci dezorientati, de dimineata o mana de oameni veseli si entuziasti, atat de plini de viata, s-au strans in fata la Comert pentru a pune la cale ceea ce fiecare generatie de ASER numeste “startul Recrutarii“. Nu stiu unde este finalul acestui drum, pentru ca el de fapt nu exista concret.

ASER e un loc unde prieteniile, relatiile, amintirile, momentele placute sau cele mai putin placute din care inveti enorm, transcend timpul scurs de la inceputul drumului.

Drumul incepe cu prima litera scrisa pe formularul de aplicare. Pentru unii, se opreste undeva dupa cateva saptamani, cand macazul se schimba si trenul ii duce in alta parte, undeva mai potrivit pentru ei. Pentru altii, trenul, o data pornit, nu mai opreste, nu schimba macazul, nici macar nu deraiaza vreodata.

Merge drept inainte.

Te prinde intr-o valtoare a evenimentelor, a progresului personal, a relatiilor inter-umane, atat de rapida, incat cu usurinta ar depasi viteza TGV-urilor franceze. Daca ai vrea vreodata sa te dai jos, iti dai seama ca nu ai putea sa faci asta. In spatele tau, sunt o sumedenie de amintiri, dar si de prieteni ce te tin in continuare acolo. De ce? Pentru ca trenul asta are ceva magic. Ceva ce e pe atat de simplu, pe atat de greu de inteles. Ce? Ceea ce orice persoana isi doreste sa gaseasca: apartenenta la o comunitate, la un fond comun de experiente, la alti oameni, exact la fel ca tine, care spera la aceleasi lucruri cu care te identifici si tu.

Cu alte cuvinte, in acest an, ASER indeamna pe fiecare sa prinda trenul, sa fie alaturi de noi, sa porneasca in calatoria ce a inceput de fapt acum 11 ani si jumatate.

You are now connected to….(part one)

Zilele trecute le povesteam parintilor mei despre importanta vizibilitatii in mediul online.

Intrebarea de care m-am lovit a fost “De ce?”

Ei bine, raspunsul meu nu i-a satisfacut atat de tare incat sa ii conving sa isi faca un cont de Facebook, de exemplu (i’m still working on it). Povestindu-le si despre riscurile unei prezente online prea revelatoare de elemente extrem de personale (locatie, scoala, etc) reticenta lor a crescut. Exista acele informatii total adevarate (sau cel putin eu cred in ele) precum carora tot ceea ce spunem noi in online despre noi (preferinte despre filme/carti/locatii de vizitat/lucruri de facut samd) sunt contorizate undeva si folosite ca instrumente demografice pentru diverse scopuri. Si aceasta tendinta inca este la inceput, cel putin in Ro…. Si eu m-am intrebat cat si cum spun despre mine pe net. Mai ales ca orice scrii, chiar si ceea ce scriu acum va ramane undeva pentru totdeauna aici, oricat de mult m-as chinui eu ca si user si autor de drept- sa le sterg- posturi pe blog, poze pe Facebook samd.

Si atunci…de ce?

Pana la urma, la inceput, internetul era despre crearea unui nick-name si sa intrii pe un chat (eu intram pe chat TVR -nu stiu daca mai exista:) ) apoi pe mIRC, unde fiecare voia sa aiba + (adica voice) si @ (adica op). Aici te protejai, puteai sa fii un_blond_inalt sau o_fata_cool si de fapt sa n-ai nicio legatura cu aceste trasaturi, chiar sa fii opusul. Habar n-avea nimeni ce mananci, unde te duci in vacanta, cu cine dormi si ce carti iti place sa citesti sau la ce film ai fost aseara.

Totul a fost dus mai sus de Yahoo Messenger unde tu aveai puterea de a da accept sau deny, unde iti pui poza ta reala, unde de obicei nu mai esti un_blond_inalt sau o_fata_cool, ci nume.prenume. Aici deja deveneai “tu” -ul cel real si nu alter ego-ul tau. Si de aici, o intreaga poveste…. (soon to come, part 2)

Umpic e un pic mai prost decat un pic

Cei ce ma cunosc in viata de zi cu zi, in offline, stiu ca am o “deformatie” mentala in ceea ce priveste greselile gramaticale.

Stiu de unde vine povestea, de unde a inceput totul. Rigurozitatea cu care taxez fiecare greseala importanta de tipul “creaza” (la persoana a III-a singular in loc de corectul “creeaza”), “nu fii nu-stiu-cum” (in loc de corectul “nu fi nu-stiu-cum”) si nou-venitul si arhi-folositul “umpic”, care saracul nu are nicio vina, ca prin uzul gresit al limbii romane a devenit un singur cuvant. Umpic de fapt (si nu defapt!) reprezinta sinonimul pentru “putin” si corect scris este “un pic”.  Poate ca vi se pare absurd si ca nimeni nu ar face o astfel de greseala, dar am vazut-o la persoane pe care le creditam si inca le creditez cu mai mult de atat.

Sunt de acord ca toata lumea greseste. Inclusiv eu. Inclusiv la capitolul acesta.

Ce mi se pare cu adevarat hilar este ca unii dintre noi ne dam inteligenti si experti, adica “proficient” la limbi (straine), cu atestate peste atestate pe care le fluturam peste tot pe unde apucam, insa amaratii, limba romana am uitat s-o intrebuintam corect. Sau macar sa dam un search pe Google si sa intrebam dexul ala de acolo. Cand am un dubiu, repede search, intreb dictionarul si ma lamuresc. Nu e o rusine sa intrebi, e o rusine sa folosesti limba prost.

Pana si azi la un eveniment la care am fost (nu ca la cele anterioare nu mi s-ar fi intamplat) am intalnit multe greseli de tipul celor de mai sus in niste slide-show-uri ale unor oameni carora nu ma gandeam ca le pot atribui astfel de greseli.

Cand ai pretentia de a fi specialist in domeniul x, uiti limba romana?

De ce e asa de grea?

(L.E.: n-am niciun studiu aprofundat de limba romana, ci doar atentie la cuvinte)

(L.E. 2: Nici “calumea” nu exista. Ci doar “ca lumea”.

Cred ca e un lucru ce tine de brandul personal si de pozitionarea in raport cu ceilalti sa stii sa scrii si sa vorbesti corect limba materna. De aceea pentru mine cel putin, dupa cum se poate observa, acest lucru e important.)

Intre …timpi

Azi dimineata eram la Power Camp cu o comunitate de oameni interesanti, care ma intrebau care sunt planurile mele pentru urmatorii 5 ani, cum ma vad eu in randul celorlati, ce vreau sa devin, cine vreau sa devin… Evident, raspunsul meu pueril si neasteptat ca nu am un plan cincinal bine stabilit, sau macar vag stabilit, ar mira pe multi si ar fi ridicat multe sprancene in acest context. Oamenii au acum planuri de cariera, nu se mai merge pe principiul “go with the flow”….iar eu habar n-am ce voi face poimaine. E de bine? Cred ca e de rau, la cat de

Astazi dupa PowerCamp am fost, pentru prima data, la o sedinta cu parintii, in calitate de sora:)

M-am intors in timp cu 4 ani de zile si am reintrat in liceul meu, atat de drag odinioara, unde jucam baschet la 0 grade Celsius, unde mi-am cunoscut 2 dintre cele mai bune prietene de acum, unde totul era simplu si in acelasi timp complicat, unde visele zburau mai departe decat poate un avion s-o faca acum in vazduh, unde emotiile faceau ca inima sa iti tresara din piept mai rau ca unui atlet.

Cand am intrat pe poarta, multi copii paraseau liceul, orele se terminasera. Ma uitam la ei. Si la expresia fetei lor. Recunosteam pe fiecare dintre noi in ei, aceleasi comentarii, aceleasi glume, aceleasi vise, aceleasi emotii.
Apoi, de sus, am privit curtea. Era la fel de magica precum acum 4 ani. Nu stiu ce are curtea aia, insa are ceva ce te atrage sa fii acolo, sa te bucuri cu ceilalti de clipe de libertate, cu aroma de adolescenta tarzie, imbinata, desigur cu mirosul eternelor frunze pe care femeile de serviciu de ard toamna de toamna.

M-am asezat in banca in care am stat si in ultimul an de scoala.
Diriga m-a recunoscut (sor-mea a avut ghinionul sa aiba aceeasi invatatoare si aceeasi diriginta ca si mine).

Acum stateam si ma gandeam…ca sunt undeva intre lumi. Nu mai apartin decat emotional lumii liceului, cu toate amintirile si intamplarile de acolo. Dar nici lumii de dimineata de la conferinta nu ii apartin inca, desi rational incerc sa rezonez cu ea.

E greu sa fii intre lumi?

Nu se poate cu amandoua?

Eu cred ca da. Dar aceasta este o idée ce va fi dezvoltata mai tarziu. Intr-o alta fila de blog prafuita, pe un alt wordpress.

I am back.

E fals!

Azi am o zi in care m-am saturat.
M-am saturat de:
- falsitatea intrinseca si definitorie a oamenilor
-de zambete imaginare
- de astia de la Vodafone de care m-am rugat o saptamana pentru a mi da accesul la anumite servicii online.
- de mascarada pe care fiecare o joaca zilnic pe scena vietii pentru a-si indeplini scopurile ascunse, agenda, interesele pervertite de o lume scarboasa
- de prostiile din mintile oamenilor
- de lupa cu care fiecare analizeaza un fir de praf, o farama de ganduri, o idee, o haina, o fatza, un zambet, o lacrima, o intentie si pune o eticheta
- de sintagma “Nimeni nu e perfect”
- de comportamentul “sa ne ascundem dupa deget ca poate pacalim lumea”

E trist.
Toata viata mea am mers pe sistemu “Ce-i in gusa e si-n capusa”. Adica tot timpul am zis in fata oamenilor ce simt, ce cred, ce vreau. Gresit! Prea copilaresc, prea naiv, prea simplu.

Corect e asa: trebuie sa te gandesti bine ce simti, ce crezi, ce vrei si apoi celoralti sa le zici pe dos. Adica sa iti joci cartea avand asul in maneca.

Asta e o lectie dura, mai ales pentru persoane ce nu sunt construite asa.

90% din zambetele pe care le intalnesti intr-o zi sunt false. Ca sunt la magazin (rar, dar exista!), ca e o dra cu un flyer in brate (si eu am invatat sa zambesc fals cand am dat flyere), ca e un om pe care crezi ca il cunosti (are ceva in cap, sigur un interes pentru care sa isi separe buzele alea si sa mijeasca niste dinti la fel de galbeni precum mintea sa seaca).

Nu mai vreau lupe, expresii pompoase, falsitate, vreau autenticitate. Vreau ceva real. Ceva ce exista.
Sau deja v-ati pierdut si voi in noianul asta de minciuni zambitoare? Inca mai sper. Mai am cateva persoane care ma fac sa sper ca autenticitatea mai exista. Ele o au.

Te-ai intrebat vreodata daca ceea ce faci e fals? De exemplu, citesti acest post pentru ca asa e cool sa citesti bloguri? Atunci esti fals. Pasul urmator? Intreaba-te: Ce imi face placere cu adevarat? Daca tie iti face placere sa stai in cap, atunci stai in cap! Fii sincer. Macar cu tine insuti! Si poate vei fi mai fericit.

[iar postul asta e unul dintre cele mai adevarate lucruri scrise de mine pe acest blog]

E prea tarziu sa fii pesimist!

Azi e 5 iunie. Ziua Mediului.

Nu am mai scris nimic pe blog, ci mai mult pe Twitter. Din intamplare, azi am vizionat pe Prima TV un documentar intitulat sugestiv Home, difuzat in premiera mondiala si concomitent in peste 50 de tari ale lumii.

Regizorul Yann Arthus-Bertrand a primit anul acesta titlul “2009 Champions of the Earth” din partea Naţiunilor Unite, fiind premiat, astfel, alături de alte cinci persoane şi organizaţii, pentru activismul pro-mediu.

Realizatorii francezi doresc să transmită prin acest film un mesaj de responsabilizare către un număr cât mai mare de oameni. Francezii au pregătit o serie de evenimente care însoţesc lansarea filmului. Astfel, pe 5 iunie se vor desfăşura un număr de dezbateri şi conferinţe în cinematografele din Franţa, iar, în dimineaţa aceleiaşi zile, pelicula va fi proiectată pe un ecran plasat sub Turnul Eiffel. [sursa:port.ro]

Ceea ce m-a facut sa scriu pe blog este profunzimea mesajului transmis de documentar, dar si modul profesionist in care a fost realizat. Este facut in 2009 cu sprijinul multor designeri de talie mondiala ca Gucci, Alexander McQuinn, Yves Saint Laurent, samd.

Mi-a placut foarte mult ca nu este “inca un documentar despre dezastrul spre care ne indreptam”, ci este un documentar care este pe atat de actual, pe atat de interesat de a indemna omenirea de a schimba ceva, de a reusi sa indrepte o particica din raul facut.

Marcante sunt imaginile, dar si cifrele.  Inca mai e o sansa de a ne salva de raul pe care singuri l-am creat. In 200.000 de ani, omenirea nu s-a mai confruntat cu conditiile in care traim noi acum. Se estimeaza ca mai avem doar 10 ani la dispozitie de a indrepta acest trend de distrugere. Totul este o imagine a comportamentului nostru, a ceea ce noi am creat.

- 20% din populatie consuma 80% din resursele Pamantului

- peste 1 miliard de oameni sufera de foame

- un mamifer din 4, o pasare din 8, un amfibian din 3 sunt amenintati cu disparitia; speciile mor cu o rata de 1000 de ori mai mare decat in mod natural

- temperaturile medii inregistrate in ultimii 15 ani sunt cele mai mari inregistrate vreodata

- calota glaciara este cu 40% mai subtire decat acum 40 de ani!

La final, e prea tarziu sa fii pesimist pentru ca:

-4 copii din 5 merg la scoala si au parte de educatie din Leshoto pana in Qatar

- cultura,  educatia,  inovatia sunt resurse inepuizabile

- solidaritatea este mai presus de egoismul natiunilor

- parcurile nationale, Antarctica, protejarea apelor teritoriale pot fi dovada unei armonii om-natura, si asta poate deveni regula, nu exceptia

-  tari precum Costa Rica au renuntat la a avea armata pentru a investi in mediu

- in Gabon, se taie un singur copac la un hectar, ei fiind un exportator constant de lemn

-Soarele ne ofera intr-o ora atata energie cat omenirea are nevoie pentru 1 an!

In concluzie, va invit sa vizionati acest documentar, poate ne mai da de gandit, poate ne face sa ne gandim ca fiecare gest pe care il facem este important. Haideti sa nu ne mai gandim ca mai mult conteaza industria, masinile, ci cat de mult conteaza fiecare hartiuta pe care o folosim, noi individual, fiecare gunoi unde il aruncam,  conduita pe care o avem cand mergem sa urcam pe munte sau sa facem un gratar, cum respecta fiecare dintre noi mediul.

Suntem in mare pericol. Si daca ne imaginam ca o sa ne fie bine si ca peste x mii de ani poate o sa se intample sa nu mai fie apa dulce, sa nu mai fie paduri, sa nu mai avem ce manca, ar trebui sa ne gandim din nou. Macar din egoism si din dorinta de a supravietui, ar trebui sa protejam mediul. Mai avem doar 10 ani. E ultimul tren. E ultima sansa. Ce facem cu ea? Aceasta e intrebarea.

Cum ne dorim sa fim?

Aici e documentarul: www.youtube.com/watch?v=jqxENMKaeCU

Enjoy!

Si a fost RoBlogFest

Am fost joi seara la RoBlogFest in club Fabrica cu Cata si Ela- nu aveam cum sa lipsesc, mai ales ca fusesem si nominalizata la o sectiune:)

Am sa scriu mai jos ce a fost ok si ce nu, din punctul meu de vedere. Fiecare cu concluziile lui.

Asadar:

+

• organizatorii s-au straduit sa ofere cat mai mult pe cat mai putin: intrare gratis, tricouri super dragute cu RoBlogFest, o bere gratis, mancare de la KFC,  un concert Hi-q super tare, stickere si stand-up cu Tibi Neuronul
• au fost si oameni destul de importanti din online, totusi au lipsit cateva nume “grele”
• lume multa
• muzica ok
• o consola de jocuri- m-am jucat si eu si mi-am amintit de vremurile cu Nfs
• vizibilitate ridicata a evenimentului prin live streaming pe Realitatea.net si Cotidianul…

–

• am stat la coada la intrare 30 min in frig
• prea mult fum de tigara!
• a durat prea mult pana cand s-au anuntat castigatorii
• Cabral, no offence, dar a” prezentat” citind o lista fara oprire- ma asteptam sa fie ceva mai cu fast si mai glam
• Multe huiduieli din partea publicului la adresa unor castigatori- simteam la un moment dat ca sunt pe stadion, nu la o decernare de premii ale onlineului romanesc
• Sistem de sonorizare destul de slab

Cam asta a fost.

In rest, voie buna, decolteuri fara numar, oameni si fete cunoscute, sperante ca la anul poate castig ceva si vise ca la anul va fi mai mult respect pentru castigatori.

Acestea fiind zise, felicitari lui Dragos Novac, Nihasa si echipa si mult spor anul viitor!

Topuri, bloguri, primavara

E timpul sa….stergem colbul de pe blog…
Nu am mai postat nimic de cand cu acel post despre Blue Air, post care a creat valuri si si-a atins scopul.
Ma tot gandeam ca pe internet esti cine vrei sa fii. Fiecare se construieste cum vrea, in functie de ceea ce urmareste sa atinga. Poti face experimente, poti sa devii vizibil sau poti ramane in anonimat.
Am o prietena care are blog si scrie frumos si totusi nu face publica adresa pentru ca scrie despre ea, cum vrea ea, cand vrea, pentru ea. Si mi-a si explicat ca prefera sa il tina asa. Dintr-un egoism sau din altruism, e jurnalul ei si decizia ii apartine.
Bineinteles, m-am gandit si la blogul meu, care este destul de cunoscut de o serie de oameni care revin sa citeasca ceea ce mai postez eu pe aici. Pana la urma, blogul meu nu mai e al meu asa cum as vrea sa fie uneori, pentru ca oamenii au inceput sa interpreteze, sa discute, sa interactioneze, sa comunice. Unii mai corect, altii mai in necunostinta de cauza, fiecare cum poate. Si cum ziceam mai sus, pe net poti face orice. Inclusiv experimente.  Datorita blogului am inteles ce mentalitate are o mare parte din cei ce sunt tineri.
Cred ca exista un fel de “to do list” pe care poti sa il urmezi ca blogul tau sa fie citit/injurat/adulat/apreciat/referit/discutat/comunicat/privat. Nu, nu toti reusesc precum cei din top 10 al ZeList, insa se poate.
Si pentru ca tot vorbim despre cei din topuri, zilele acestea este RoBlogFest, unde se jurizeaza sau se voteaza blogurile pe sectiuni, in functie de performantele ultimului an. Am ajuns si eu sa fiu inscrisa la sectiunea ce tine de Twitter, iar pe aceasta cale ii multumesc lui Nihasa, care m-a nominalizat fara ca eu sa stiu.:)
In alta ordine de idei, o primavara frumoasa cu multe reusite si zile insorite!